Home » D:News » 5 motive pe care le dăm oamenilor ca să ne urască, conform ştiinţei – FOTO

5 motive pe care le dăm oamenilor ca să ne urască, conform ştiinţei – FOTO

Publicat: 16.01.2016
Atât imaginea noastră, cât şi acţiunile pe care le realizăm ar putea să deranjeze anumite persoane.

Poate că de multe ori nu ne dăm seama, dar există oameni care ne urăsc. Motivele pot fi diverse: modul în care ne îmbrăcăm, felul în care ne tundem, modul în care râdem…Toate acestea pot să deranjeze pe cineva, fie că ne pasă sau nu de atitudinea respectivei persoane.

 

 

Iată care sunt cele mai întâlnite greşeli pe care le facem, îndeosebi în mediul online, şi care ar putea face ca oamenii să ne urască:

5. Îţi faci fotografii mult prea de aproape

Aproape orice serviciu online îţi cere să postezi o fotografie de profil, în care figura ta să fie cât mai detaliată. Principalul motiv l-ar constitui faptul că, în acest mod, ceilalţi utilizatori îţi pot afla identitatea mult mai uşor. Se pare, însă, că nu toată lumea apreciază astfel de imagini.

Foto: nextgenleads.com

Cercetătorii Institutului de Tehnologie din California, SUA, au efectuat un experiment, în care au testat diferenţele dintre proximitatea cu care ne facem fotografiile şi aprecierile pe care le facem faţă de aceste reprezentări ale înfăţişării noastre. Rezultatul: participanţii la studiu dezapreciau subiecţii fotografiaţi de la distanţe mici. Motivul l-ar reprezenta faptul că în creierul nostru, imaginile unor oameni înfăţişaţi mult prea de aproape sunt asociate cu persoanele nepoliticoase, care, atunci când vorbesc, se apropie foarte tare de interlocutor.

4. Nu îţi deschizi ochii destul

Modul în care ţinem ochii întredeschişi atunci când vorbim nu este atât de interesant pe cât am crede. Se pare că acest gest este asociat cu o atitudine neconvingătoare.

Foto: heidilorenzen.com

La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă americani, care au efectuat un studiu pe aproximativ 100 de femei şi bărbaţi. Subiecţii au fost îndemnaţi să privească două fotografii ale unui bărbat, care, într-una din imagini are ochii larg deschişi, iar, în cealaltă are ochii întredeschişi.

Rezultatele au fost diferite la femei, faţă de bărbaţi. Ele au declarat că privirea subtilă a bărbatului demonstrează faptul că acesta este interesat de relaţii pe termen scurt. Pe de altă parte, atât femeile cât şi bărbaţii participanţi la experiment au relatat că imaginea în care persoana apare cu ochii larg deschişi pare de încredere, este mai plăcută şi, prin urmare, mult mai atractivă pentru femei. Aceste diferenţe i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să concluzioneze că persoanele care apar în fotografii având o privire clar evidenţiată sunt asociate cu tinereţea, iar cele care au ochii întredeschişi demonstrează o maturitate sexuală.

3. Ai putea avea o înfăţişare androgină

Diferenţele tot mai puţine dintre femei şi bărbaţi ar putea avea efecte benefice, mai ales în această perioadă, în care se încearcă promovarea egalităţii depline dintre sexe. În realitate, se pare că lucrurile nu stau tocmai aşa, deoarece oamenii de ştiinţă din cadrul Institutului de Tehnologie din California au arătat că ambiguitatea imaginii pe care o avem ne face mai puţin plăcuţi pentru ceilalţi.

Foto: couponraja.in

Într-unul din studiile pe care le-au efectuat, specialiştii au evaluat gradul de atractivitate, credibilitate şi încredere pe care l-au avut subiecţii unii faţă de ceilalţi, în momentul în care comunicau prin intermediul unui chat online. În cadrul experimentului, fiecare participant trebuia să-şi aleagă o identitate virtuală: una înfăţişa o femeie obişnuită, cealaltă o femeie cu trăsături androgine, iar ultima dintre ele o sticlăde ketchup pe a cărei etichete era reprezentată o figură umană. Rezultatul studiului a fost mai mult decât evident: figura cea mai plăcută şi mai credibilă a fost cea a femeii cu înfăţişare obişnuită.

2. Vocea ta este mult prea masculină (în cazul bărbaţilor) sau mult prea feminină (în cazul femeilor)

Se spune că bărbaţii adevăraţi au vocile grave, în timp ce femeile ar trebui să aibă un ton al vocii mai degrabă adolescentin decât matur. Cercetătorii americani au aflat că ne înşelăm cu toţii.

Foto: enlaceveracruzano.com

Conform rezultatelor pe care le-au obţinut în urma unor studii, s-a demonstrat faptul că noi, de fapt, nu preferăm stereotipurile legate de vocile masculine şi feminine. În mod concret, oamenii de ştiinţă au înregistrat vocile unor bărbaţi şi ale unor femei şi le-au procesat, realizând variante mai grave pentru vocile masculine şi mai acute pentru cele feminine.

Analizând rezultatele primite, cercetătorii au concluzionat că bărbaţii sunt foarte puţin atraşi de vocile feminine înalte, iar femeile au avut aceeaşi atitudine faţă de vocile masculine grave. Motivul ar consta în faptul că bărbaţii cu voci grave au în organismul lor un conţinut ridicat de testosteron, care îi face să fie mai atractivi şi, prin urmare, infideli. Acelaşi principiu se aplică în cazul femeilor cu voci înalte. Drept urmare, oamenii de ştiinţă au concluzionat că astfel de persoane sunt mai puţin apreciate, deoarece relaţiile în care se implică nu sunt durabile.

1. Eşti mult prea drăguţ

Pentru a studia atractivitatea oamenilor, cercetătorii americani au realizat un experiment, în cadrul căruia subiecţii au fost implicaţi într-o competiţie virtuală, alături de patru oponenţi. Subiecţii nu au fost înştiinţaţi de faptul că adversarii lor erau, de fapt, competitori virtauli, cu personalităţi pre-programate. Trei dintre aceştia reprezentau persoane cu caracter echilibrat. Un al patrulea adversar avea o personalitate fucltuantă, fiind atât agresiv, dar şi foarte amabil.

Foto: datingfortodaysman.com

Experimentul avea ca scop identificarea modului în care subiecţii tratau adversarii care trişau. În acest sens, cercetătorii au arătat că cei analizaţi erau dispuşi să colaboreze mai degrabă cu competitorii având o personalitate mai puţin plăcută, decât cu cei foarte amabili. Motivul ar consta în faptul că cei din urmă ar fi putut acţiona pe ascuns, având mişcări greu de depistat.

 

 

 

 

Sursa: cracked.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?